O mamă și fiul ei din Siria au fost prinși de polițiștii de frontieră, când încercau să intre în țară cu acte care nu le aparțineau

O mamă și fiul ei din Siria au fost prinși de polițiștii de frontieră, când încercau să intre în țară cu acte care nu le aparțineau
Publicat: 20/08/2019, 11:22

La Punctul de Trecere al Frontierei Calafat s-au prezentat, pe sensul de intrare în țară, călătorind ca pasageri într-un autoturism condus de un cetățean sirian, o femeie și un copil, care au prezentat la controlul de frontieră două pașapoarte eliberate de autoritățile din Germania.

Polițiștii de frontieră români și bulgari au constatat că există diferențe între fizionomiile celor doi pasageri și pozele din documente. Astfel, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit că pașapoartele germane aparțineau altor persoane.

În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cele două persoane sunt cetățeni sirieni, femeia în vârstă de 39 de ani și copilul în vârstă de 7 ani.

Femeia a declarat că minorul este fiul său și a recurs la această metodă pentru că nu aveau documente de călătorie valabile și intenționau să ajungă în Germania.

Polițiștii de frontieră au întrerupt călătoria persoanelor în cauză, acestea fiind preluate de autoritățile bulgare.

Foto: Poliția de Frontieră

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
7 medicamente vor fi retrase de pe piața din România, începând de săptămâna viitoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ce pensie va avea un român după 40 de ani de muncă. Daniel Baciu a...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Alertă la granița cu Rusia. Moscova: Se pregătesc pentru lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul...
Ce tarif are Irina Loghin la evenimente. Cere mai puțin ca mulți artiști
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Alertă meteo! Cod Galben de ploi torențiale, furtuni și vijelii cu grindină. Ce zone sunt...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Un studiu unic la nivel mondial arată că poluarea aerului crește riscul de demență
×